Strategiile de resurse umane conturează calea (modalitatea) prin care organizaţiile pot să-şi asigure îndeplinirea obiectivelor organizaţionale, precum şi permanenta adaptare la schimbare. În general în cadrul unei organizaţii nu există o singură strategie în domeniul resurselor umane deoarece se pot dezvolta asemenea strategii în toate domeniile de bază ale MRU: asigurarea cu personal, dezvoltarea angajaţilor, motivarea şi recompensarea acestora, evaluarea performanţelor, relaţiile cu angajaţii. Indiferent ce tip de strategie se adoptă în organizaţie şi indiferent de domeniile în care se adoptă strategii de resurse umane trebuie să menţionăm faptul că ele reflectă diferite aspecte interdependente ale funcţiunii de resurse umane, pot funcţiona în paralel, nefiind despărţite de bariere formale.
Evident că cel mai important este – aşa cum am amintit mai devreme ca strategiile de resurse umane să fie parte integrantă din strategia organizaţiei şi să conducă la îndeplinirea obiectivelor strategice ale acesteia. De ex. în cazul în care organizaţia adoptă o strategie de reducere a costurilor, strategiile de resurse umane se vor baza pe disponibilizări, reduceri salariale, creşterea productivităţii muncii, reproiectarea posturilor, renegocierea contractelor de muncă; în cazul unei strategii de creştere, departamentul de resurse umane se va axa pe angajări masive de personal, creşterea salariilor, crearea de noi locuri de muncă, cursuri de pregătire intensivă pentru angajaţi; în cazul fuziunii sau achiziţiei, strategiile de resurse umane vor cuprinde disponibilizări colective, transferuri/plasarea forţei de muncă, combinarea posturilor, orientare, integrare şi pregătire, sprijin în traversarea perioadelor de tranziţie culturală.
Strategiile de resurse umane servesc drept fundament pentru elaborarea politicilor de resurse umane care la rândul lor susţin realizarea strategiilor de resurse umane în fiecare din domeniile principale ale managementului resurselor umane.
Politicile sunt principii de gândire şi acţiune în cadrul organizaţiei; acestea sunt expresia obiectivelor urmărite şi a mijloacelor folosite, fiind un ghid de orientare şi acţiune pentru cei care îşi asumă responsabilităţi manageriale.
A nu se confunda politicile cu regulile din cadrul organizaţiei. Regulile sunt norme de conduită cu rolul de a stabili clar obligaţiile angajaţilor în cadrul raporturilor de muncă. Scopul regulilor este acela de a produce ordine în desfăşurarea activităţii organizaţiei, de aceea, acestea trebuie respectate atât de către angajaţi cât şi de către angajator; pentru eficienţa regulilor stabilite în cadrul organizaţiei, este necesar ca acestea să fie utile, clare, concrete, relevante pentru tipul de activitate al organizaţiei şi scrise (în regulamentul intern, fişa postului, proceduri şi instrucţiuni de lucru).
Politiile (scrise sau nescrise), spre deosebire de reguli nu impun respectarea lor cu stricteţe, permit anumite interpretări şi flexibilitate în aplicare, astfel că în cazul în care politica organizaţiei în domeniul promovării este de a promova personalul din interiorul organizaţiei, aceasta nu înseamnă că este interzisă angajarea pe un post de conducere a unui specialist din afara organizaţiei respective.
Procedurile reprezintă paşii ce trebuie întreprinşi pentru atingerea obiectivelor stabilite. De exemplu o organizaţie are o serie de politici în domeniul angajării („se va angaja personal pe criteriul competenţei, respectându-se principiul nediscriminării şi oportunităţilor egale”) şi proceduri de recrutare şi selecţie (postarea unui anunţ în presă, evaluarea C.V-.urilor şi a scrisorilor de intenţie, interviul, testarea, verificarea referinţelor, etc.). De ex. în domeniul evaluării performanţelor politica unei organizaţii este: „S.C Azurul SA evaluează gradul în care performanţele în muncă ale angajaţilor corespund scopului şi obiectivelor precizate în fişa postului. Această activitate are scopul de a recompensa angajaţii cu performanţe superioare şi de a acorda sprijin angajaţilor cu performanţe modeste”. În acest sens, firma are o serie de proceduri specifice de evaluare a performanţelor (metoda de evaluare pe bază de chestionar, evaluarea se realizează o dată pe an, şeful îşi evaluează subalternii, aceştia îşi evaluează la rândul lor şeful ierarhic, etc.).
