Această strategie presupune în opinia lui Rudolf Buhner, inversarea raportului scop-mijloace. În cadrul acestei strategii, resursele umane influenţează considerabil conţinutul strategiei firmei, iar funcţiunea de personal contribuie activ la dezvoltarea şi realizarea acesteia. În acest sens departamentul de resurse umane trebuie să sugereze ce strategii globale ale firmei pot fi realizate în cadrul scopului propus, dar cu resursele umane existente.
Prin urmare, în această strategie întrebarea dominantă este „Pe ce pieţe se poate pătrunde cu actualul potenţial uman?” şi nu întrebarea tradiţională „Ce personal este necesar pentrurealizarea strategiei organizaţionale?”
Aceasta înseamnă că dezvoltarea resurselor umane devine premisa necesară pentru a se putea reacţiona rapid şi cât mai flexibil la schimbările mediului autentic concurenţial.
