Strategii, politici şi proceduri de resurse umane
Contextul economic şi social actual impune oricărei organizaţii (indiferent de modul de organizare şi funcţionare) pe lângă reacţia rapidă la schimbări şi prevederea acestora.
În aceste condiţii planificarea organizaţională a devenit o necesitate vitală pentru competitivitatea şi succesul fiecărei organizaţii.
Planificarea este procesul de stabilire a obiectivelor organizaţiei şi de identificare a strategiilor necesare pentru a atinge aceste obiective.
Planificarea organizaţională începe deci cu formularea obiectivelor generale ale firmei, obiective care trebuie să fie realiste (posibil de atins într-un mediu de timp rezonabil), măsurabile şi stimulative; urmează apoi stabilirea strategiilor necesare realizării acestor obiective în sensul planificării resurselor umane, planificării producţiei, planificării financiare, etc.
Specialiştii susţin că o problemă a cărei rezolvare condiţionează în mare măsură dezvoltarea şi utilizarea raţională a resurselor umane constă în introducerea în cadrul organizaţiilor a unor comportamente manageriale orientate sistematic spre obiective pe termen lung. În aceste condiţii, în conceperea şi fundamentarea activităţilor din domeniul resurselor umane, un rol deosebit îl au strategiile şi politicile de personal (Manolescu, A., 2001, p. 121).
Există o serie de definiţii ale strategiei, mai mult sau mai puţin asemănătoare, creându-se de multe ori confuzii. Până una alta, pentru a-şi stabili strategia, fiecare organizaţie trebuie să afle răspunsul la întrebarea:
„Unde vrem să ajungem, în cât timp şi ce trebuie să facem ca să ajungem acolo?”
În consecinţă, orice strategie organizaţională trebuie să conţină:
- Obiectivele strategice: specificarea nivelului cantitativ şi calitativ pe care trebuie să-l atingă organizaţia la un moment dat;
- Acţiunile de întreprins: ce trebuie să facă concret pentru a fi atinse obiectivele stabilite;
- Termenele: trebuie stabilit termenul final (momentul în care obiectivele strategice trebuie atinse), dar şi diverse termene intermediare pentru diversele acţiuni de întreprins;
- Resursele necesare: pentru fiecare dintre acţiuni sunt necesare resurse.
În termeni simpli, o strategie înseamnă o modalitate, o cale de a face ceva; o strategie presupune stabilirea în primul rând a unui obiectiv şi apoi, a unei succesiuni de acţiuni al căror scop final este îndeplinirea obiectivului stabilit iniţial.
De asemenea, adoptarea unei strategii implică luarea în calcul a numeroase variabile, cum ar fi: forţa de muncă competitivă (oameni care să poată realiza anumite activităţi) precum şi impactul pe care mediul extern companiei îl poate avea asupra acţiunilor din interiorul acesteia.
O firmă află mai multe despre mediul în care acţionează printr-un proces de analiză a acestuia (proces care presupune culegerea de informaţii şi interpretarea lor în lumina tranzacţiilor şi naturii afacerilor pe care le face organizaţia).
Mediul extern aduce cu el o multitudine de oportunităţi (opportunities) şi ameninţări (threats) pentru organizaţie. Stabilind o anumită direcţie de urmat, organizaţia caută să profite de avantajele oferite şi pe cât posibil să minimalizeze sau chiar să neutralizeze problemele. Trebuie menţionat faptul că ceea ce constituie un factor nefavorabil pentru o organizaţie, poate fi un avantaj pentru alta.
Prin analiza concurenţei, organizaţiile încearcă să dobândească un avantaj competitiv în faţa rivalelor sale. Acest avantaj este ca un semn distinctiv (care se poate baza pe factori ca preţ, costuri, calitate, imagine, combinaţie a acestora, etc.) pe care îl are o firmă comparativ cu celelalte şi care îi conferă o poziţie privilegiată pe piaţa de specialitate (Anthony, P., W., ş.a., 1999, p. 20).
În aceste condiţii departamentul de resurse umane trebuie să fie conştient că spre deosebire celelalte resurse (financiare, materiale, etc.), resursa umană nu este proprietatea organizaţiei, ea se poate transfera de la o organizaţie la alta după bunul plac al angajatului. Avantajul competitiv al organizaţiei se poate crea numai în cazul în care cei mai buni angajaţi sunt recrutaţi, motivaţi corespunzător şi reţinuţi în organizaţie. În plus, aceştia trebuie să deţină cunoştinţele, abilităţile şi aptitudinile care să le permită să dobândească, să dezvolte şi să disemineze informaţiile, asigurând astfel un avantaj competitiv. Acest proces poate avea succes doar prin dezvoltarea unui plan strategic prin care angajaţii învaţă unul de la altul, iar împărtăşirea cunoştinţelor este preţuită şi recompensată (Mello, J., A., 2006, p., 160).
Este absolut necesar ca activităţile din domeniul resurselor umane să fie în armonie cu obiectivele strategice ale organizaţiei, dar nu este suficient pentru succesul deplin. Managerul de resurse umane trebuie să fie implicat proactiv în dezvoltarea iniţiativelor strategice ale organizaţiei şi în încercarea de a realiza un avantaj competitiv; numai aşa programele de resurse umane vor fi în totalitate congruente cu obiectivele şi iniţiativele strategice ale organizaţiei.
